ROCI SURSĂ ETALON PENTRU SISTEMELE PETROLIFERE DIN ROMÂNIA – O RETROSPECTIVĂ

Abstract

Rocile sursă ale unui sistem petrolifer reprezintă elementul cheie în evaluarea potențialului de hidrocarburi al unei structuri petrolifere. Reevaluarea proprietăților organogenetice care definesc calitatea rocilor sursă și gradul lor de maturitate s-a putut face prin noi analize RockEval (TOC, Ro, Tmax, kerogen) și prin interpretarea unora mai vechi. În atenția noastră au fost formațiunile geologice din centura cutată a Carpaților Orientali (Bazinul flișului), din forelandul carpatic (Bazinele Moesia, Schytia, Moesia) și din unitățile de back-arc (Bazinul Transilvaniei, Bazinul Pannonic). Tipurile de roci sursă comentate s-au încadrat, prin proprietățile lor (grosime, petrotipuri, compoziție mineralogică, sistem depozițional, organofacies), într-un interval de timp cuprins între Cambrian-Ordovician și Sarmațian. Calitățile acestor roci (formațiuni) apar diferite, ca o consecință a conținutului inițial de materie organică în sistemele depoziționale în care aceasta s-a acumulat, dar și datorită istoriei îngropării sedimentelor primare. Valorile parametrilor analizați exprimă și poziția geotectonică diferită (în unități de orogen, în forelandul carpatic și/sau în back-arc – ul acestora) în care aceste formațiuni se găsesc. În ansamblu, potențialul de generare de hidrocarburi al rocilor sursă apare favorabil și mai ridicat în sectoarele adânci ale orogenului carpatic și la nivelul Paleozoicului, în zona de foreland.